Alice WhiteHall – înlocuitoarea decanului – întâmpină dificultăţi cu un student încă din prima seară petrecută în campusul Universităţii Columbia, forţând-o pe aceasta să-şi intre în drepturi şi să ameninţe cu desfiinţarea Frăţiei Kappa Sigma, din care face parte şi Roman Hunter. Doar că atracţia dintre cei doi, care se face simţită încă din prima clipă şi vine ca o palmă dură peste feţele lor, e mult mai greu de ignorat decât vor ei să accepte, aducându-i pe aceştia în situaţii tensionate şi făcându-i să se comporte copilăreşte până în momentul în care sunt amândoi capabili să mărturisească ceea ce simt. Echipa Little Lions, sponsorizată de însăşi echipa Lions, este totul pentru Roman Hunter, student în ultimul an, care vine tocmai din Washington pentru a pune mâna pe contractul cu echipa preferată, pus la bătaie pentru finala campionatului universitar de fotbal american. Însă apariţia lui Alice în viaţa lui îl face să înţeleagă că victoria nu ţine neapărat de câştigarea campionatului şi a contractului. Adevărata victorie de după meci e întotdeauna mai dulce.
Format:
Pages:
pages
Publication:
Publisher:
Edition:
Language:
ISBN10:
6069017579
ISBN13:
9786069017579
kindle Asin:
6069017579
Adevărata victorie e după meci (Meciurile dragostei, #1)