„Ada Eliane cartografiază în acest volum pe Ada Eliane” sau „cum Ada Eliane ajunge să poată fi prezentă în propria viață”. Acest parcurs depășește granițele unui simplu excurs poetic, este un act necesar al descoperirii, înțelegerii și menținerii vitalității. De aceea, acest parcurs nu este stilizat pentru o lectură ușoară, de spectacol, ci dă dovadă de sinceritate radicală – o sinceritate care nu poate fi decât dureroasă, dar eliberatoare. Aceste hărți ale eliberării încep cu o cosmografie sau schițe ale ciudățeniei, urii, fricii și furiei: pentru o persoană queer, drumul în propria viață începe cu realizarea că eu sunt ciudățenia care mă înconjoară. Această cosmografie este destin/ația predefinită, înfruntată prin dorința queer de a respira, de (doar) a fi. Aici începe parcurgerea nocturnală a vieții ascunse, a durerii cumplite, a morții înțelese ca viață netrăită. Dar tot aici, în noapte, apare curajul de a spune vreau să trăiesc măcar pentru o zi. Nocturnele nasc mituri, autoistorii, basme, romanțe, toate surogate pentru „normalitate”. Chiar și micile momente de vitalitate sunt istoricizate, transformate în mit pentru a putea fi primite și înțelese ca sigure. Dar viața queer nu e mit. E reală. Realitatea aceasta e îmbrățișată la finalul rușinii și la începutul obscenului: Nu mai vreau rușine, vreau doar obscen. Obscenul condiție pentru libertate, obscenul condiție pentru respirație, obscenul ca viață trăită, nemitică, obscenul ca zgomot al vieții. Recuperarea subiectivității ca metamorfoză, din finalul periplului, dă eroare. Agentivitatea se recuperează nu printr-o continuarea a metamorfozei, a miticului, ci prin dorința de a da reset lumii, de a ajunge la o lume unde noi, împreună, vii, realx, finitx și responabilx, să ne îngrijim reciproc rănile. Dacă în volumul său de debut, Ada Eliane era of, tu, copilă tristă, acum este Fată dragă, fată a cosmosului și a puterii. Ada Eliane revine aici asupra propriei mitologii, ieșind în întâmpinarea unui soare neascuns. O documentare a faptului că doar persoanele queer își pot decide propriile mituri și renunța la ele. Restul să asculte și să învețe. O clasică (nerușinată și în viață!) instanță a literaturii queer. Give Ada Eliane not the flowers, but the lively gardens she deserves. (alexandru adam)
„Ada Eliane cartografiază în acest volum pe Ada Eliane” sau „cum Ada Eliane ajunge să poată fi prezentă în propria viață”. Acest parcurs depășește granițele unui simplu excurs poetic, este un act necesar al descoperirii, înțelegerii și menținerii vitalității. De aceea, acest parcurs nu este stilizat pentru o lectură ușoară, de spectacol, ci dă dovadă de sinceritate radicală – o sinceritate care nu poate fi decât dureroasă, dar eliberatoare. Aceste hărți ale eliberării încep cu o cosmografie sau schițe ale ciudățeniei, urii, fricii și furiei: pentru o persoană queer, drumul în propria viață începe cu realizarea că eu sunt ciudățenia care mă înconjoară. Această cosmografie este destin/ația predefinită, înfruntată prin dorința queer de a respira, de (doar) a fi. Aici începe parcurgerea nocturnală a vieții ascunse, a durerii cumplite, a morții înțelese ca viață netrăită. Dar tot aici, în noapte, apare curajul de a spune vreau să trăiesc măcar pentru o zi. Nocturnele nasc mituri, autoistorii, basme, romanțe, toate surogate pentru „normalitate”. Chiar și micile momente de vitalitate sunt istoricizate, transformate în mit pentru a putea fi primite și înțelese ca sigure. Dar viața queer nu e mit. E reală. Realitatea aceasta e îmbrățișată la finalul rușinii și la începutul obscenului: Nu mai vreau rușine, vreau doar obscen. Obscenul condiție pentru libertate, obscenul condiție pentru respirație, obscenul ca viață trăită, nemitică, obscenul ca zgomot al vieții. Recuperarea subiectivității ca metamorfoză, din finalul periplului, dă eroare. Agentivitatea se recuperează nu printr-o continuarea a metamorfozei, a miticului, ci prin dorința de a da reset lumii, de a ajunge la o lume unde noi, împreună, vii, realx, finitx și responabilx, să ne îngrijim reciproc rănile. Dacă în volumul său de debut, Ada Eliane era of, tu, copilă tristă, acum este Fată dragă, fată a cosmosului și a puterii. Ada Eliane revine aici asupra propriei mitologii, ieșind în întâmpinarea unui soare neascuns. O documentare a faptului că doar persoanele queer își pot decide propriile mituri și renunța la ele. Restul să asculte și să învețe. O clasică (nerușinată și în viață!) instanță a literaturii queer. Give Ada Eliane not the flowers, but the lively gardens she deserves. (alexandru adam)