„Câteva dintre calitățile pe care eu le apreciez cel mai mult la o carte sunt simplitatea scriiturii, lipsa de pretenții intelectuale prin intermediul cărora autorul vrea să arate cât e el de deștept și naturalețea textului, adică autenticitatea acestuia. Confuz are toate aceste calități. În plus, această carte mai beneficiază de câteva atuuri foarte importante: povestea este una universală, plină de întâmplări credibile care se pot întâmpla oricărui om și care poate avea loc oriunde în lume, iar scriitura are o oralitate ușor de identificat încă de la primele pagini.” (Adrian Teleșpan)
„Știți melodiile acelea pe care le auzi o singură dată și te trezești fredonându-le o oră mai târziu? E semn că au intrat în tine. Cam așa e și cu cartea asta. Nu e Beethoven. E un cântec care pare născut la o chitară, pe plajă, lângă un foc de tabără, sub luna plină. Îl asculți zâmbind și îți dă o stare de plin. Îți rămâne pe piele ca niște fire de nisip. Gândul nu îți fuge în altă parte. Ești acolo, asculți și admiri sinceritatea omului care improvizează la chitară fără să încerce să îți demonstreze nimic. Cântă liber despre ceva-ul lui, timpul trece pe nesimțite, sădind în tine o senzație de bine. Să mai cânți, Alex! Să mai cânți!” (Natalie Ester)
„Câteva dintre calitățile pe care eu le apreciez cel mai mult la o carte sunt simplitatea scriiturii, lipsa de pretenții intelectuale prin intermediul cărora autorul vrea să arate cât e el de deștept și naturalețea textului, adică autenticitatea acestuia. Confuz are toate aceste calități. În plus, această carte mai beneficiază de câteva atuuri foarte importante: povestea este una universală, plină de întâmplări credibile care se pot întâmpla oricărui om și care poate avea loc oriunde în lume, iar scriitura are o oralitate ușor de identificat încă de la primele pagini.” (Adrian Teleșpan)
„Știți melodiile acelea pe care le auzi o singură dată și te trezești fredonându-le o oră mai târziu? E semn că au intrat în tine. Cam așa e și cu cartea asta. Nu e Beethoven. E un cântec care pare născut la o chitară, pe plajă, lângă un foc de tabără, sub luna plină. Îl asculți zâmbind și îți dă o stare de plin. Îți rămâne pe piele ca niște fire de nisip. Gândul nu îți fuge în altă parte. Ești acolo, asculți și admiri sinceritatea omului care improvizează la chitară fără să încerce să îți demonstreze nimic. Cântă liber despre ceva-ul lui, timpul trece pe nesimțite, sădind în tine o senzație de bine. Să mai cânți, Alex! Să mai cânți!” (Natalie Ester)