„Singe albastru nu mai exista pe piata de carte de zeci de ani. De fapt, de la debut, din 1969. Cand scriu aceste randuri, inca nu mi-am revazut si recitit cartea. Aproape ca pot spune ca nu am habar ce am scris in Singe albastru. Si nici nu cred ca as putea fi obiectiva fata de valoarea estetica a cartilor mele de inceput. Nu-mi amintesc sa fi scris cineva, vreun critic, cat ar fi fost el de neverosimil, despre carte. Esecul a fost total. Toti colegii de varsta mea debutasera deja, cu brio. Pentru ei incepusera vremurile recunoasterii si ale privilegiilor. Eu sapam, ca o cartita kafkiana, bolnava si oarba, prin pamantul poeziei din capul meu. Stiu, doar, ca n-am putut dintr-o pudoare (ne) verosimila sa-mi exhib sentimentele legate de boala care nu ma lasa sa respir. Aveam tuberculoza pulmonara severa. Am fost inocenta. Sunt si acum, dar altfel. A venit Alex Goldis, un tanar critic de aproximativ treizeci de ani, care a readus in scena Singe albastru, un gest exorbitant si riscant din partea lui, pentru care ii multumesc.“ Angela Marinescu
„De peste patru decenii, Angela Marinescu a ramas una dintre cele mai excentrice figuri ale poeziei romanesti, de neincadrat in nici o poetica generationista. In Singe albastru, excelentul volum de debut din 1969 (care ma face sa ma intreb unde sunt stralucitele debuturi de altadata), tanara poeta rasturna abstractismul panteist si livresc r la Nichita Stanescu sau Ana Blandiana intr-un imaginar dens si grav, incarcat de fantasme sexuale si funerare. Simbolurile ascensiunii, ale tineretii si ale puritatii, tipic saizeciste, faceau loc unui continut poetic ponderabil si impudic. Ce impartasea poezia Angelei Marinescu cu versurile colegilor de generatie era, poate, doar o anumita calofilie barbiana a formei, la care va renunta pe parcurs. Cu optzecistii are autoarea Blindajului final si mai putine lucruri in comun, caci formula ei poetica e tot ce poate fi mai strain inscenarilor textuale. E explicabil, asadar, faptul ca tocmai postura de outsider o recomanda pe Angela Marinescu drept mama absoluta a autenticismului romanesc.“ Alex Goldis
„Singe albastru nu mai exista pe piata de carte de zeci de ani. De fapt, de la debut, din 1969. Cand scriu aceste randuri, inca nu mi-am revazut si recitit cartea. Aproape ca pot spune ca nu am habar ce am scris in Singe albastru. Si nici nu cred ca as putea fi obiectiva fata de valoarea estetica a cartilor mele de inceput. Nu-mi amintesc sa fi scris cineva, vreun critic, cat ar fi fost el de neverosimil, despre carte. Esecul a fost total. Toti colegii de varsta mea debutasera deja, cu brio. Pentru ei incepusera vremurile recunoasterii si ale privilegiilor. Eu sapam, ca o cartita kafkiana, bolnava si oarba, prin pamantul poeziei din capul meu. Stiu, doar, ca n-am putut dintr-o pudoare (ne) verosimila sa-mi exhib sentimentele legate de boala care nu ma lasa sa respir. Aveam tuberculoza pulmonara severa. Am fost inocenta. Sunt si acum, dar altfel. A venit Alex Goldis, un tanar critic de aproximativ treizeci de ani, care a readus in scena Singe albastru, un gest exorbitant si riscant din partea lui, pentru care ii multumesc.“ Angela Marinescu
„De peste patru decenii, Angela Marinescu a ramas una dintre cele mai excentrice figuri ale poeziei romanesti, de neincadrat in nici o poetica generationista. In Singe albastru, excelentul volum de debut din 1969 (care ma face sa ma intreb unde sunt stralucitele debuturi de altadata), tanara poeta rasturna abstractismul panteist si livresc r la Nichita Stanescu sau Ana Blandiana intr-un imaginar dens si grav, incarcat de fantasme sexuale si funerare. Simbolurile ascensiunii, ale tineretii si ale puritatii, tipic saizeciste, faceau loc unui continut poetic ponderabil si impudic. Ce impartasea poezia Angelei Marinescu cu versurile colegilor de generatie era, poate, doar o anumita calofilie barbiana a formei, la care va renunta pe parcurs. Cu optzecistii are autoarea Blindajului final si mai putine lucruri in comun, caci formula ei poetica e tot ce poate fi mai strain inscenarilor textuale. E explicabil, asadar, faptul ca tocmai postura de outsider o recomanda pe Angela Marinescu drept mama absoluta a autenticismului romanesc.“ Alex Goldis