Interior

Constantin Fântâneru

Romanul este unul al angoasei existentiale, al psihologiilor nebuloase, cu o usoara alunecare spre absurd, inscriindu-se astfel in linia moderna, avangardista a romanului interbelic. Insa nu e un roman al introspectiei, al cautarii interioare, ci unul in care atmosfera este creata prin dialoguri, printr-un ritm alert, prin redarea surprinzatoare a unui tip de „dementa lucida” a protagonistului, Calin Adam, alter ego al autorului. Halucinatie si realitate, nebunie si candoare, inadaptare si esec – toate acestea sint caracteristici ale unui roman foarte bine primit in epoca (au scris despre el, printre altii, Anton Holban, Mircea Eliade, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu sau George Calinescu), dar fata de care istoria literara a ramas datoare.
„Interior este, la noi, cap de serie al literaturii «bizarei aventuri de a fi om», cum avea sa formuleze, memorabil, Blecher peste numai citiva ani – literatura emotiilor metafizice (legate de corporalitate), a existentei incorporate scrisului, «zonei crepusculare» a marginalitatii si marginilor. Dar faptul ca despre toate aceste lucruri scrisese, inaintea tuturor, Fintineru va fi, din pacate, uitat. Cartea lui e cu mult mai ambitioasa decit au vrut sa vada contemporanii (ca sa nu mai vorbim de orbirea uitucei posteritati) si, spre deosebire de proza celorlalti colegi de generatie, este profund poetica.” (Simona Popescu)